Programul de Asistență pentru Consolidarea Consiliilor Elevilor
Prin Programul de asistență pentru consolidarea Consiliilor Elevilor, tinerilor li se oferă o modalitate de a-și exprima opinia și de a participa la luarea deciziilor în școli, prin stabilirea unor reguli și structuri speciale în acest sens.
Programul este elaborat de către Ministerul Educației și Cercetării și implementat de către Agenția Națională pentru Tineret (ANT), având obiectivul general de a promova cetățenia activă și spiritul civic în rândul elevilor prin împuternicirea, capacitarea și susținerea financiară a inițiativelor de inovație socială a acestora, pentru a deveni actanți imperativi în comunitatea școlară și politicile educaționale.
Obiectivele Programului
Programul de asistență pentru consolidarea Consiliilor Elevilor este orientat spre atingerea următoarelor obiective specifice:
1) creșterea gradului de participare în procesele decizionale a elevilor, inclusiv bugetare;
2) consolidarea comunității școlare în jurul provocărilor elevilor;
3) impulsionarea elevilor de a implementa inițiative de inovație socială;
4) dezvoltarea competențelor civice și sociale în rândul elevilor, precum și a gândirii critice;
5) promovarea unei culturi a cetățeniei active și înrădăcinarea valorilor democratice în elevi;
6) modelarea instituțiilor de învățământ și procesului educațional după viziunea și necesitățile elevilor.
Programul este format din următoarele componente
Comunicare, informare și promovare.
Instruire, design, incubare și accelerare.
Implementare și suport financiar nerambursabil.
Monitorizare și evaluare.
YOUTHLINK – Nimic pentru tineri fără tineri.
Lansarea unui nou proiect transfrontalier pentru creșterea participării tinerilor în România și Republica Moldova
Asociația Alternative Sociale (România), în parteneriat cu Asociația pentru Educație și Dezvoltare AVINT (Republica Moldova), Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activităților de Tineret (Republica Moldova) și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași (România), a lansat oficial proiectul YOUTHLINK – o inițiativă transfrontalieră care își propune să îmbunătățească legătura dintre tineri și adulți în școală și în comunitate, încurajând participarea activă a tinerilor – în special a celor din medii vulnerabile – în educație și în viața civică.
Participarea tinerilor înseamnă implicarea lor reală în luarea deciziilor care le afectează viața: în școală, în comunitate, în politici publice. Este o componentă esențială a unei societăți democratice și incluzive. Atunci când este ignorată, instituțiile ratează o resursă valoroasă: perspectiva unică a tinerilor și capacitatea lor de a contribui la soluții inovatoare și durabile.
Finanțat prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova, proiectul YOUTHLINK răspunde unor provocări critice din regiunea de graniță: tineri care nu sunt consultați în deciziile școlare sau locale, consilii ale elevilor inactive ori simbolice și lipsa unor spații sigure și incluzive pentru exprimarea civică – mai ales în mediul rural și în comunitățile dezavantajate.
Cu un buget total de 480.362,59 EUR, din care 90% reprezintă cofinanțare din partea Uniunii Europene, proiectul se desfășoară în perioada mai 2025 – noiembrie 2026.
În acest interval, proiectul va:
- Realiza o cercetare aprofundată privind participarea tinerilor vulnerabili din România și Republica Moldova;
- Pilota programe de formare incluzivă în patru școli (două în România și două în Moldova), adaptate nevoilor tinerilor din medii dezavantajate;
- Consolida capacitatea cadrelor didactice, a consiliilor elevilor și a autorităților locale de a lucra împreună, prin ateliere practice, mentorat și instrumente de colaborare – transformând participarea tinerilor dintr-un concept teoretic într-o practică reală și constantă;
- Elabora și promova strategii și planuri de acțiune comune, menite să susțină implicarea tinerilor în deciziile educaționale și civice, atât în școli, cât și în comunitățile locale.
„Acest proiect oferă tinerilor – în special celor din medii marginalizate – instrumentele, competențele și oportunitățile de a-și construi propriul viitor,” a declarat Alexandru Gulei, Coordonator de proiect din partea Alternative Sociale. „Prin cooperare transfrontalieră, dorim să creăm o cultură participativă autentică în școlile și comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului.”
YOUTHLINK contribuie la implementarea strategiilor Youth 2030 din România și Republica Moldova, precum și la obiectivele Uniunii Europene privind incluziunea și participarea civică a tinerilor.
Aplică acum la ediția 2025
Documente și resurse
Ghid practic pentru desfășurarea alegerilor în Consiliul Școlar al Elevilor (CICDE, 2024)
KIT materiale & Design Consiliul Elevilor
RO_Ghid pentru Elevi: Consiliile Elevilor și Participarea Activă
Regulament de organizare și funcționare a Consiliilor Elevilor
Pagina de Facebook a Programului Consiliilor Elevilor
Pagina de Instagram a Programului Consiliilor Elevilor