26.03.2026 - 16:00

Agenția Națională pentru Tineret participă la cel de-al doilea eveniment interregional organizat în cadrul proiectului Interreg „ForYouth” în municipiul Murcia, Spania

În această săptămână Agenția Națională pentru Tineret participă la întâlnirea interregională organizată în cadrul proiectului european Interreg „ForYouth”, desfășurată în orașul Murcia, Spania. Evenimentul reunește parteneri din 8 state europene, având ca scop consolidarea politicilor publice care susțin participarea activă a tinerilor în procesul decizional și în viața comunităților.

Republica Moldova este reprezentată la acest eveniment de dl Vadim Smîntînă, directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Tineret și echipa din cadrul Primăriei Sireți, unul dintre partenerii europeni în acest proiect. 

În cadrul sesiunilor de lucru și schimb de bune practici, delegația Republicii Moldova a prezentat modelul de funcționare și dezvoltare a Consiliilor Elevilor, ca instrument important de implicare democratică a tinerilor încă din perioada școlară.

Experiența națională evidențiază o abordare integrată și multidimensională a participării elevilor în procesele democratice, bazată pe:

  • consolidarea structurilor de reprezentare la nivel școlar, raional și național;
  • organizarea alegerilor democratice în peste 1000 de instituții de învățământ;
  • implementarea unui program național de sprijin pentru Consiliile Elevilor, care include formare, mentorat și finanțare pentru inițiativele elevilor;
  • implicarea directă a elevilor în procese de consultare și dialog cu autoritățile.

Totodată, au fost prezentate rezultatele obținute până în prezent, inclusiv participarea a sute de instituții de învățământ în programele de consolidare a consiliilor și dezvoltarea unor inițiative locale care contribuie la creșterea implicării civice a tinerilor.

Proiectul „ForYouth”, implementat în cadrul programului Interreg Europa 2021–2027, își propune să creeze mecanisme și instrumente adaptate nevoilor tinerilor, să elimine barierele administrative și să promoveze incluziunea socială, inclusiv pentru tinerii din diasporă sau cei din medii vulnerabile. Cu un buget total de peste 1,6 milioane de euro și o durată de implementare până în anul 2029, proiectul reunește 8 parteneri din România, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Croația, Slovacia și Republica Moldova.

Mai multe informații despre proiectul „ForYouth” sunt disponibile pe website-ul:
https://www.interregeurope.eu/foryouth

Contribute, your ideas can make a difference!

If you have innovative suggestions, questions about our programs, or want to propose partnerships, use the form below to share your thoughts. We are here to listen and collaborate.


    Sari la conținut